Unii oameni cred că spiritualitatea este ”ceva” mistic sau imaginar, o stare ruptă de realitate, un fel de stare sufletească. Ei bine, spiritualitatea cu siguranță nu este o stare sufletească. Vorbim de o stare cerească și pașnică ... care poate da roade cerești și pașnice. Dar spiritualitatea nu este o nebuloasă, pură imaginație sau un lucru abstract. Spiritualitatea este lucrul cel mai practic.
Când Dumnezeu cheamă la slujire divină bărbați și femei, în fața cerinței Lui ei sunt extrem de conștienți că nu au nici o capacitate, nici o resursă, nici o putere de a împlini acea slujire. Pentru ei lucrul respectiv este absolut imposibil de împlinit, iar încercarea de a face ceva este o absurditate și o nebunie absolută. În acele împrejurări ei recunosc că au un Cristos viu care deține toate resursele necesare de a răspunde cerinței lui Dumnezeu. Sunt conștienți că doar prin credința în Cristos pot împlini slujirea divină. Aceasta este spiritualitatea; ea este un lucru practic, extraordinar de practic. Problemele arată că ea este practică. Așa se fac lucrurile cerești.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu