Sărbătoarea Mulţumirii

Vă invităm să participaţi, împreună cu noi la Sărbătoarea Mulţumirii care va avea loc în Duminică 25 octombrie 2009 la ora 10:00

Locaţia:

Biserica “Vestea Bună”

str. Gib Mihăescu, nr. 12,

Râmnicu Vâlcea

Conferinţa tinerilor penticostali

Sâmbătă 12 septembrie 2009, va avea loc conferinţa tinerilor penticostali, la Craiova. Taxa de participare este de 10 lei.

Bine ar fi ca tinerii să participe la astfel de intalniri.

Dumnezeu sa-i binecuvinteze.

“Desi te-am mahnit /intristat nu te voi mai intrista” (Naum 1:12)

Exista o limita la mahnire. D-zeu o trimite si D-zeu o inlatura.

Oftezi si spui : “ Cand va veni sfarsitul acestei probleme?”

Sa asteptam in tacere si sa induram cu rabdare voia Lui pana El isi va face simtita prezenta. Tatal nostru indeparteaza toiagul atunci cand scopul Sau a fost implinit.

Daca mahnirea este trimisa pentru a ne incerca, asa incat harurile pe care le-am primit sa-l slaveasca pe D-zeu, acesta se va sfarsi atunci cand Domnul ne-a adus in punctul de a fi martori ai laudei Sale.

Nici noi nu am dori ca mahnirea /necazul sa se departeze de noi pana ce D-zeu nu Si-a scos toata cinstea pe care noi am putea sa I-o dam.

Poate ca astazi avem parte de “ o mare tacere”. Dar cine stie cat de curand acele mugete ale marii vor da loc tacerii marii, iar pe valurile ei blande se vor aseza pasarelele ?

Dupa un necaz indelungat, neghina a fost smulsa, iar graul se odihneste in hambar. Cu mult inainte ca necazul sa treaca putem fi la fel de fericiti precum suntem acum atat de indurerati.

Pentru D-l nu este greu sa schimbe noaptea in zi. El, Cel care trimite norii poate cu usurinta sa insenineze cerul. Sa nu ne pierdem nadejdea !

Ceea ce urmeaza va fi mult mai bun. “Sa cantam anticipat Lauda Lui “– C.H. Spurgeon

Marele Gradinar nu secera in permanenta . Incercarea tine doar o vreme . Ploile vor trece curand. Plansul poate tine doar cateva ore dintr-o noapte scurta de vara ; dar la revarsatul zorilor va inceta . Incercarea noastra usoara tine doar o clipa. Incercarea are un singur scop:

” Daca trebuie”.

Chiar aceasta incercare dovedeste faptul ca in noi exista ceva pretios pentru Domnul; altfel El nu ar indura atatea si nu Si-ar pierde timpul cu noi. Cristos nu ne-ar testa daca EL nu ar vedea minereul pretios al credintei amestecat in matricea stancoasa a naturii noastre, iar acest minereu trebuie curatat si infrumusetat , de aceea El ne trece prin chinuri arzatoare.

O tu cel care suferi, fi rabdator !

Rezultatul care va urma va compensa toate incercarile noastre atunci cand vedem cum aceste incercari au lucrat o greutate vesnica si foarte mare de slava.

Un cuvant de lauda al lui D-zeu la adresa noastra, a fi cinstiti inaintea sfintilor ingeri; a fi glorificati in Cristos, asa ca noi sa putem reflecta mai bine slava Lui- ah ! toate astea vor rasplati orice incercare – (din Incercat prin Foc).

Asa cum limbile ceasului sunt vitale sau balastul este necesar pentru zidirea in ordine, asa este si necazul necesar pentru viata sufletului.

Parfumul cel mai dulce este obtinut printr-o presiune extraordinara ; florile cele mai rare cresc pe altitudinea incarcata cu zapada a Alpilor ; cel mai de prêt giuvaer a suferit indelung roata ….;

Statuile cele mai nobile au primit multe lovituri din partea daltei.

Toate insa se afla sub lege. Nimic nu se intampla fara a fi prestabilit cu o grija si prevedere desavarsite.

Comoara din vas

Stiti voi, prietenii mei, ca Duhul din voi este Insusi Dumnezeu? Oh, de-ar fi ochii nostri deschisi sa vada marimea darului lui Dumnezeu! O, daca ne-am da seama de vastitatea resurselor ascunse in inimile noastre! Mie imi vine sa strig de bucurie cand ma gandesc: „Duhul care locuieste in mine nu este numai o influenta, ci o persoana vie; El este chiar Dumnezeu. Dumnezeul infinit este in inima mea!” Nu stiu cum sa va fac sa pricepeti binecuvantarea acestei descoperiri, ca Duhul Sfant care locuieste in inima mea este o Persoana. Eu nu pot decat sa repet: „El este o Persoana!” Si sa repet din nou: „El este o Persoana !” O, prietenii mei, v-as putea repeta de o suta de ori – Duhul lui Dumnezeu din mine este o Persoana! Eu sunt doar un vas de pamant, dar in acest vas de pamant eu port o comoara de o valoare inexprimabila: pe Insusi Domnul gloriei.

Toata nelinistea si agitatia copiilor lui Dumnezeu ar inceta daca ochii li s-ar deschide sa vada maretia comorii ascunse in inimile lor. Stii tu ca in inima ta sunt resurse suficiente pentru a satisface nevoia oricarei imprejurari in care te-ai putea gasi vreodata? Stii tu ca exista acolo putere destula care sa miste orasul in care locuiesti? Stii tu ca exista acolo putere destula ca sa zguduie universul? Dati-mi voie sa va mai spun o data – si o spun cu cel mai adanc respect: Voi, care ati fost nascuti din nou prin Duhul lui Dumnezeu, – voi Il purtati de Dumnezeu in inima voastra!
Toata superficialitatea copiilor lui Dumnezeu ar inceta de asemenea daca ei si-ar da seama de maretia comorii depozitate in ei. Daca ai numai zece silingi in buzunar, te poti plimba vesel prin oras, discutand cu unul si cu altul si jucandu-te cu bastonul. Nu conteaza prea mult daca-ti pierzi banii, fiindca nu ai mare lucru. Dar daca porti o mie de lire sterline in buzunar, pozitia ta este uluitor de diferita, si intreaga ta atitudine va fi si ea diferita. Va fi o mare bucurie in inima ta, dar nu va mai fi aerul acela degajat si nepasator: din cand in cand te vei opri sa verifici si sa vezi daca mai ai comoara, si apoi iti vei continua drumul, cu o gravitate plina de bucurie.
In vremurile Vechiul Testament, erau sute de corturi in tabara lui Israel, dar un cort era cu totul deosebit de celelalte. In corturile obisnuite puteai sa faci ce-ti placea – sa mananci sau sa postesti, sa lucrezi sau sa te odihnesti, sa fii vesel sau trist, sa fii zgomotos sau tacut. Dar cortul cel deosebit iti impunea respect si veneratie. In celelalte corturi puteai sa intri sau sa iesi discutand zgomotos si razand vesel, dar indata ce te apropiai de cortul acela special, in mod instinctiv umblai mai linistit, iar cand erai in dreptul lui, iti aplecai capul in tacere solemna. Nimeni nu se putea atinge nepedepsit de el. daca vreun om sau animal indraznea sa faca aceasta, pedeapsa sigura era moartea. Ce era asa de special in cortul acela? El era templul Dumnezeului Celui viu. Cortul nu era neobisnuit in sine, caci era facut din material obisnuit, dar Marele Dumnezeu il alesese sa-si faca acolo locuinta.
Iti dai seama ce s-a intamplat la convertirea ta? Dumnezeu a venit in inima ta si a facut din ea Templul Sau. In vremea lui Solomon, Dumnezeu a locuit intr-un Templu facut din pietre; astazi, El locuieste intr-un Templu compus din credinciosi vii. Cand vom intelege cu adevarat ca Dumnezeu Si-a facut din inimile noastre locuinta Sa, ce respect adanc va veni atunci peste vietile noastre. Toata usuratatea, toata nestatornicia vor lua sfarsit, si la fel se va intampla cu orice multumire de sine, cand vom sti ca noi suntem Templul lui Dumnezeu, si ca Duhul lui Dumnezeu locuieste in noi. ti-ai dat tu vreodata seama cu adevarat ca oriunde mergi porti cu tine pe Duhul Sfant al lui Dumnezeu? Tu nu duci numai Biblia cu tine, si nici macar numai invatatura buna despre Dumnezeu, ci pe Dumnezeu Insusi.
Motivul pentru care multi crestini nu experimenteaza puterea Duhului, cu toate ca El locuieste in realitate in inimile lor, este ca lor le lipseste respectul adanc. Si lor le lipseste respectul adanc pentru ca nu li s-au deschis ochii ca sa vada realitatea prezentei Sale. Prezenta Lui era reala, dar ei nu au vazut-o. De ce unii copii ai lui Dumnezeu traiesc vieti victorioase, in vreme ce altii sunt intr-o stare de permanenta infrangere? Diferenta nu se datoreaza prezentei sau absentei Duhului (caci El locuieste in inima fiecarui copil al lui Dumnezeu), ci faptului ca unii recunosc locuirea Lui interioara, iar altii nu. Adevarata descoperire a faptului locuirii interioare a Duhului va revolutiona viata oricarui crestin.

Vreau sa fac un sondaj in randul celor care citesc acest blog. Doresc sa aflu si comentarii sau ce ar dori sa apara pe acest blog. De asemenea doresc sa aflu daca materialele publicate le sunt de folos.

Toate aceste sugestii, critici sau alte dorinte le pot primi la comentarii.

Va multumesc

Căci nu voi veți lupta

de T.A.S.

De citit: 2 Cronici 20: 1-27

”Atunci Duhul Domnului a venit în mijlocul adunării peste Iahaziel, fiul lui Zaharia, fiul lui Benaia, fiul lui Ieiel, fiul lui Matania, Levitul, dintre fiii lui Asaf. Şi Iahaziel a zis: "Ascultaţi, tot Iuda şi locuitorii din Ierusalim, şi tu, împărate Iosafat! Aşa vă vorbeşte Domnul: "Nu vă temeţi şi nu vă spăimântaţi dinaintea acestei mari mulţimi, căci nu voi veţi lupta, ci Dumnezeu. Mâine pogorâţi-vă împotriva lor. Ei se vor sui pe dealul Ţiţ, şi-i veţi găsi la capătul văii, în faţa pustiei Ieruel. Nu veţi avea de luptat în lupta aceasta: aşezaţi-vă, staţi acolo, şi veţi vedea izbăvirea pe care v-o va da Domnul. Iuda şi Ierusalim, nu vă temeţi şi nu vă spăimântaţi; mâine, ieşiţi-le înainte, şi Domnul va fi cu voi!" (2 Cron.20:14-17).

”A dezbrăcat domniile şi stăpânirile, şi le-a făcut de ocară înaintea lumii, după ce a ieşit biruitor asupra lor prin cruce.”(Col.2:15).

Deși este adevărat că în Noul Testament slujitorii Domnului sunt numiți ”soldați” și deși este adevărat și faptul că există lupte care trebuiesc duse, există o luptă fundamentală și cuprinzătoare în care copiii Domnului nu au nici o parte. A te înscrie la această luptă înseamnă a scrie deasupra lucrării de la Cruce a Domnului nostru Isus: ”Eșec!”, adică s-o anulezi ca pe ceva nefolositor. Există o luptă în care voi și eu nu deținem nici un loc. Aceasta a fost lupta Domnului, nu a nostră; iar ea se dă pentru recunoașterea și dovedirea faptului că cel mai mult necaz apare în nenumărate vieți ale copiilor Domnului. Există o luptă care le include pe toate celelalte, care a fost dusă pentru noi de Însuși Domnul. Este important ca noi să cunoaștem această realitate, dar și în ce constă lupta.

Biruința însușită prin laudă

Istorisirea citită în Vechiul Testament este o ilustrație în acest sens. Nu spun că ea se încadrează în Coloseni 2:15 ca și doctrină, ci doar ca principiu. Iată principiul: în ambele pasaje citite din Scriptură se înfățișează o luptă care a fost deja câștigată.

Următorul lucru este că biruința care există deja trebuie să fie însușită prin credință. În privința ei nu trebuie să vă luptați, ci să stați liniștiți. Dacă vă veți lupta, veți avea ca destin înfrângerea, deoarce nu mai stați pe terenul lui Dumnezeu. Veți vedea acest lucru când ajungem la natura luptei. Dar este foarte importantă și ar trebui s-o recunoaștem. Această luptă este o realitate, iar pentru că pe terenul inamicului această realitate este recunoscută, noi nu trebuie să ne luptăm, ci să credem în realitatea ei.

În cazul oamenilor lui Iuda despre care am citit, credința lor față de cele spuse: ”Căci nu voi veţi lupta, ci Dumnezeu... Nu veți avea de luptat în lupta aceasta” s-a dovedit prin cântare. Nu cred că trebuie să vă mai spun cât de necesară a fost credința, iar credința lor a fost autentică și nu doar optimism. Nu, acolo era nevoie de credință. Din punct de vedere omenesc, aceea era o situație disperată, dar credința lor s-a dovedit prin cântare. Cântarea lor a fost mărturia că ei L-au crezut pe Dumnezeu și au crezut Cuvântul Lui; ei crezuseră ce li se spusese și au dovedit acest lucru prin cântare. Și nu era genul de cântare pe care-l fredonează băiețandrul pe poteca de la țară, în întuneric, care încearcă să fluiere pentru a-și ține de urât. Fără-ndoială aceasta era o cântare plină de siguranță și încredere.

”... Iosafat a venit şi a zis: "Ascultaţi-mă, Iuda şi locuitorii Ierusalimului! Încredeţi-vă în Domnul, Dumnezeul vostru, şi veţi fi întăriţi; încredeţi-vă în proorocii Lui, şi veţi izbuti." Apoi în învoire cu poporul, a numit nişte cântăreţi care, îmbrăcaţi cu podoabe sfinte, şi mergând înaintea oştirii, lăudau pe Domnul şi ziceau: "Lăudaţi pe Domnul, căci îndurarea Lui ţine în veac!" În clipa când au început cântările şi laudele, Domnul a pus o pândă împotriva fiilor lui Amon şi ai lui Moab şi împotriva celor din muntele Seir, care veniseră împotriva lui Iuda. Şi au fost bătuţi.” (2 Cron.20:20-22).

Lupta câștigată deja la Cruce

Ne apropiem acum de esența naturii acestei lupte: cântarea a fost condusă de latura preoților și leviților. Veți observa că la sfârșitul capitolului anterior cârmuirea fusese dată în mâinile preoților; iar apoi relatarea din capitolul 20 ne arată că leviții trebuiau să aducă laude, ei au izbucnit spontan în laudă (v.19). Lauda care exprima credința era cârmuită de cei care erau preoți și leviți, adică cei care arată dintr-o dată care este natura luptei. Aceasta era întrebarea per ansamblu: de partea cui Se afla Dumnezeu? Iar Dumnezeu nu are favoriți. Dumnezeu nu Se află de partea cuiva doar pentru că Se simte înclinat să stea de partea respectivă. Dumnezeu Se află doar de partea dreptății, de partea sfințeniei, ”în oștirea sfântă”. Dumnezeu Se află de partea unde mântuirea este deja exprimată prin cârmuire preoțească sau unde cârmuiesc principiile preoțești, adică: Sângele, Crucea, toate mijloacele de răscumpărare prin lucrarea Domnului Isus. Așadar, răspunsul la întrebarea: ”De partea cui Se află Dumnezeu?” este acesta: El Se află acolo unde este reprezentat și implicit, unde se găsește lucrarea de la Calvar a Fiului Său. Aceasta este natura luptei, aceasta nu este lupta voastră sau a mea, aceasta este lupta lui Dumnezeu!

Ajungem la pasajul bine cunoscut din scrisoarea către Coloseni. Este un pasaj minunat. M-am uitat la diferite traduceri și deși nu vă obosesc cu traduceri diferite și tehnice, cred că se merită să privim la vreo două sau trei.

”A dezbrăcat domniile şi stăpânirile, şi le-a făcut de ocară înaintea lumii, după ce a ieşit biruitor asupra lor prin cruce.”

”El a jefuit domniile și stăpânirile de prada lor, le-a făcut de ocară și le-a pironit pe Crucea Lui biruitor.”

”A dazarmat domniile și stăpânirile și le-a făcut de ocară, biruindu-le prin Cruce.”

Observați că timpul verbal folosit este trecutul, adică este ceva împlinit. Mai întâi, terenul a fost luat de la vrăjmaș. Iar când terenul i-a fost luat el se află într-o totală confuzie. Observați confuzia din 2 Cron.20 unde ei se omoară unii pe alții. De ce? Terenul lor în care aveau atâta încredere a fost luat de la ei. În Coloseni există aceeași confuzie: ”făcut de ocară”. Ce altceva este ocara dacă nu confuzie? Dacă cineva este confuz, acea persoană este făcută de ocară. În confuzie persoana este neajutorată, atunci le poți lua prada; și asta a făcut Iuda în istorisirea pe care am citit-o. De aceea v-am dat aceste trei traduceri. El a luat prada lor, prada domniilor și stăpânirilor. De ce? Deoarece terenul pe care stăteau le-a fost luat.

Singura scăpare a vrăjmașului

Care era scăparea domniilor și stăpânirilor? În ce-și puseseră ele încrederea și pe ce se bizuiau? Haideți să privim într-acolo.

”Pe voi, care eraţi morţi în greşelile voastre şi în firea voastră pământească netăiată împrejur, Dumnezeu v-a adus la viaţă împreună cu El, după ce ne-a iertat toate greşelile. A şters zapisul cu poruncile lui, care stătea împotriva noastră şi ne era potrivnic, şi l-a nimicit, pironindu-l pe cruce. A dezbrăcat domniile şi stăpânirile, şi le-a făcut de ocară înaintea lumii, după ce a ieşit biruitor asupra lor prin cruce. Nimeni dar să nu vă judece cu privire la mâncare sau băutură, sau cu privire la o zi de sărbătoare, cu privire la o lună nouă, sau cu privire la o zi de Sabat, care sunt umbra lucrurilor viitoare.”

Vedeți care este problema: scrierea poruncilor și cerințele legale. ”Să faci!” ”Să nu faci!”, toată legea era scrisă sub formă de porunci împotriva noastră. Unde este acum puterea, forța domniilor și stăpânirilor? Aici: mai întâi, tot lanțul de cerințe legale și apoi, neputința omului. Toată puterea lui Satan este legată de aceste două lucruri care sunt împotriva noastră: ”Să faci!” - ”Nu pot să fac!”. ”Să nu faci!” - ”Fac ce nu trebuie să fac, iată ce fac!” Pe de o parte este cerința, adică legea, pe de cealaltă parte slăbiciunea noastră. O, ce teren de joacă pentru diavol! Puterea lui se face simțită acolo, încrederea lui este acolo, forța lui este acolo. Dă la o parte acel teren, ia de la el toate cerințele legale și nu va mai avea pe ce sta, și atunci el va fi confuz, va fi făcut de ocară în mod public, da făcut de ocară, este distrus, este neajutorat.

Rămâneți fermi în credința voastră și apoi îl veți prăda. Ascultați-mă prieteni: imediat ce recunoașteți, ca și credincioși în Isus Cristos, cea mai fină sugestie în inima voastră sau în mintea voastră cu privire la mântuirea voastră, v-ați predat diavolului și ați nimicit lucrarea lui Isus Cristos de la Cruce; odată ce ați acceptat un asemenea lucru ați întărit și mai mult puterea diavolului de a vă prăda. Satan trebuie să câștige teren pentru a avea putere și acesta este terenul lui. Anume? Neputința nostră în fața cerințelor legale, iată terenul lui; iar el nu va înceta niciodată să încerce să obțină din nou acel teren până ne vom da și ultima suflare.

Sugestiile vrăjmașului de a abandona

Dar ascultați din nou. Voi și eu nu trebuie să ducem acea luptă. Aici este esența: noi nu trebuie să luptăm în această luptă. Noi trebuie să luăm acea atitudine că lupta s-a dat și a fost încheiată, asta-i tot. Chiar dacă sugestia îndoielii se strecoară cumva, atitudinea noastră trebuie să fie de așa natură că nu există loc pentru o asemenea sugestie; aceasta nu este deloc preocuparea noastră, Dumnezeu a preluat acest lucru, Dumnezeu prin Cristos Și-a asumat răspunderea pentru acest lucru și l-a rezolvat o dată pentru totdeauna! Acceptați sugestia și veți vedea ce încurcătură va face diavolul din viața voastră! Voi știți, după cum și eu știu, că dintr-o dată începe și cântarea. Ce avem noi de făcut în acest caz? Trebuie să rămânem în credință și să ne bucurăm: asta-i tot! O, dacă vreodată, un creștin sau vreun slujitor al lui Dumnezeu cu experiență îndelungată vă va spune că se îndoiește de mântuirea vreunei persoane, voi să-i răspundeți numaidecât: ”Categoric, ai lăsat loc diavolului, iar el îți prădează viața”. Nu sunt atât de dur pe cât aș vrea să fiu în această privință! Cunosc vrăjmașul la lucru în privința aceasta și ce încearcă el să facă și cât de multe vieți sunt răsucite de el ca să privească înăuntrul lor și astfel să se tot întrebe dacă este Dumnezeu cu ei, punând la îndoială mântuirea lor. Ei întotdeauna ridică această problemă fundamentală a păcatului, se tot uită la ea și tot vorbesc despre ea. Conștiința lor pare să fie obsedată de problema păcatului.

Dacă există un lucru specific care s-a ridicat asemenea unui teren de controversă între tine și Domnul și tu știi acest lucru, atitudinea ta față de el este de a te întoarce pe terenul fundamental și cuprinzător, să lași acolo problema și să nu te îndoiești de biruința imensă de la Calvar. ”Dacă ne mărturisim păcatele”, nu dacă ne mărturisim unii altora; nu te du la oameni să-ți mărturisești păcatele; ”Dacă ne mărturisim păcatele” Lui, ”El este credincios și drept să ne ierte păcatele și să ne curățească de orice nelegiuire” (1 Ioan 1:9). De ce? Deoarece El a asigurat deja acest teren pentru a acționa în felul acesta.

Încrederea - esențială biruinței

Observați, aici nu există contradicție. ”Nu veţi avea de luptat în lupta aceasta: aşezaţi-vă, staţi acolo, şi veţi vedea izbăvirea pe care v-o va da Domnul.”; ”Mâine pogorâți-vă împotriva lor”. Sună aceasta ca și o contradicție? O, nu, nu există contradicție. Trebuie să-ți exprimi credința. Da, va fi de dus luptă, dar este o mare diferență între a lupta înbiruință și a lupta pentru biruință atunci când este vorba de mântuirea noastră. O, vă rog, dragi prieteni, să nu fiți printre aceia care vorbesc mult despre diavol și despre biruința Domnului asupra lui, dar în inimile voastre vă îndoiți cu privire la aceasta. Singurii oameni care pot face față vrăjmașului și pot lua atitudine împotriva puterilor răutății sunt oamenii care au o astfel de siguranță în inimile lor cu privire la această chestiune fundamentală, de care ei se bucură în permanență. Nu vă duceți să înfruntați vrăjmașul cu un nor de îndoială în inima voastră. Acest vrăjmaș nu poate fi înfruntat dacă există îndoială. Trebuie să adoptăm o poziție cerească, o poziție bazată pe o realitate existentă. Imediat ce coborâm pe terenul firii adică, ce găsim pe acest pământ și în noi înșine, suntem terminați.

Pentru a menține poziția noastră cerească trebuie să recunoaștem că toată problema sfințirii este o chestiune cu totul diferită și nu există nădejde pentru noi, adică nu vom progresa în sfințire și asemănare cu chipul lui Cristos, dacă această chestiune fundamentală nu este stabilită o dată pentru totdeauna. Trebuie să stăm pe o poziție favorabilă din care să ne deplasăm, trebuie să avem o poziție pe care să stăm și să fim siguri pe deplin de toată voia lui Dumnezeu.

Introspecția conduce la înfrângere

Încă un cuvânt și voi încheia. Dragi prieteni, dacă fiecare adevăr are efectul de a vă face să priviți înăuntrul vostru, de a vă face să vă introspectați, să fiți ocupați cu voi înșivă într-un mod spiritual, acel adevăr a fost înțeles greșit. Puteți să vă asumați poziția celor mai spirituali, dar înțelegerea voastră este greșită. Această măreață lucrare pe care Cristos a efectuat-o la Crucea Sa nu a avut intenția de a face pe cineva să se simtă mizerabil. Desigur,un astfel de lucru nu mai trebuie spus; cu toate astea există mulțimi întregi de oameni care se simt mizerabil după ce au crezut în Domnul, se simt mizerabil din cauza păcatului din viața lor, și mă tem că numărul acestora este în creștere. Păstrați întotdeauna o linie de despărțire largă și distinctă între revelația deplină, adevărul profund (oricum l-ați numi: orice vă conduce pe terenul creșterii depline) și toată această chestiune a introspecției. Unii oameni cred că pentru a deveni mai spirituali trebuie să fie tot mai ocupați, tot mai preocupați de viața spirituală și pur și simplu, aceștia sunt cei mai nesuferiți oameni pentru că bucuria a dispărut din viața lor. Sunt sigur de ce spun: nimic din ce va ajunge la voi, oricât de profund, oricât de măreț, oricât de extraordinar ar fi,ceva ce este dat prin revelația Duhului Sfânt nu vă va face să vă simțiți mizerabil. Revelația lui Isus Cristos pe care v-o dă Duhul Sfânt (și nu este altă revelație în afară de aceasta) nu va face niciodată un suflet să se simtă mizerabil. Ceva este greșit dacă un creștin se simte mizerabil în privința chestiunilor spirituale și fie este vorba de un eșec de a înțelege acea realitate absolută, măreață (că biruința a fost a lui Dumnezeu și că El a câștigat-o în Cristos pe deplin și definitiv, iar noi nu suntem chemați deloc să luăm parte la luptă), fie adevărul pe care l-a primit ulterior a fost înțeles greșit și a ajuns o povară prea dureroasă pentru a fi purtată. Domnul Isus a spus: ”Jugul Meu este ușor, iar sarcina Mea este ușoară” (Mat. 11:30).

Și care a fost jugul? Ascultați din nou, cuvântul folosit îl veți găsi în mai multe locuri în Noul Testament. ”Ei leagă sarcini grele şi cu anevoie de purtat, şi le pun pe umerii oamenilor, dar ei nici cu degetul nu vor să le mişte.” (Matei 23:4). Care era jugul, povara? - legea, poruncile: ”să faci!”, ”să nu faci!”, silirea de a le face. ”Jugul Meu nu este greu și sarcina Mea este ușoară”. El ”a dezbrăcat domniile și stăpânirile, făcându-le de ocară prin Cruce”. Cum? El a pironit pe Cruce toată lista poruncilor care erau împotriva noastră luând astfel terenul vrăjmașului unde sta puterea și siguranța lui. Știți prea bine că vrăjmașul nu are putere abstractă asupra nimănui. Puterea lui se simte foarte concret, este întotdeauna fermă. Diavolul are nevoie de ceva pentru a-și face simțită puterea. Ea nu se simte de fapt dacă nu are teren moral, iar lucrul de care-și bate joc, pe care-l hărțuiește, la care țintește este această lege cu porunci firești care era împotriva noastră, da împotriva noastră, împotriva noastră!

Ascultați! Vrăjmașul totdeauna vă va spune că Dumnezeu este împotriva voastră, Cuvântul Lui e împotriva voastră, lucrurile vă sunt potrivnice. Acesta e terenul lui și puterea lui. Dar, ”dacă Dumnezeu este pentru noi...”(Rom.8:31). O, aceasta este altă latură - ”pentru noi”! Cum? Acest lucru nu este abstract. ”El a dezbrăcat”, ”El le-a făcut de ocară”, ”El a biruit”. Nu a fost o ciocnire simplă între forțele spirituale nevăzute, la mijloc a fost o chestiune morală. Rezultatul a fost luarea terenului, jefuirea vrăjmașilor de puterea, de coerența lor. A urmat confuzia. Ei spun de fapt: ”Ce putem face acum? Armele noastre au fost luate”. Apoi, ei încep să se acuze unul pe celălalt, să se omoare unul pe celălalt. În rândul forțelor răutății nu există dragoste, ei nu au noțiunea dragostei. Acolo, nu există decât ură și odată ce le-a fost luat terenul ei se războiesc unul cu celălalt.

Ne vom opri aici, dar vă rog să clarificați această problemă. Orice creștin introspectiv este nefolositor ca slujitor al Domnului. Zilele, săptămânile, lunile, anii voștri trec și tot ce ar trebui să fie pentru Domnul este devorat de viermele nesiguranței în ce privește viața voastră spirituală. Viața este risipită, diavolul este biruitor, el distruge totul. Dacă vreți să cunoașteți eficiența, atunci nu vă luptați! Puterea adevărată care biruiește în această problemă este credința. Deci, credeți ce spune Dumnezeu, și dacă veți crede ce spune El veți crede ce spun și proorocii Săi – credeți ce vi se spune, adică adevărul lui Dumnezeu.

Bucuria din urma travaliului

de T.A.S.

partea a - III - a

Să privim la problema părtășiei cu Dumnezeu, la unirea noastră personală cu Domnul, la această legătură de inimă pe care El a format-o între El și noi. Îndrăznesc să afirm, dragi prieteni că nu există nimic din sfera vieții noastre, ca și copii ai lui Dumnezeu, care să ne ceară atât de mult exercițiu și uneori atâta travaliu ca legătura noastră cu Dumnezeu. Dacă pierdeți cunoștința prezenței Domnului, cunoștința părtășiei cu Domnul pentru o singură clipă, pentru o singură zi veți vedea în ce chin vă veți afla! Ați pierdut cunoștința prezenței Domnului! Domnul nu s-a depărtat, nu v-a părăsit, căci așa a promis El că nu o va face, dar asta nu înseamnă că El nu va îngădui ca noi să trecem prin vremuri când nu mai avem cunoștința prezenței Lui. Când norii se adună și El pare să ne fi părăsit, pare să fie foarte departe de noi și ne-a lăsat singuri, atunci ce se întâmplă? Contează pentru noi ce se întâmplă? Contează? Putem merge mai departe? O, nu! Oricine care cunoaște adevărata unire cu Domnul va trece prin travaliu din cauza acestei probleme. Niciodată nu se va odihni până nu va recupera ce a pierdut, până ce Domnul spune: acest lucru trebuie să fie păstrat pe temelia valorii. Aceasta este singura cale de recuperare. Prin suferință! Nu-i așa? Însăși părtășia pe care o avem cu Dumnezeu trebuie să ajungă în acel punct când este o problemă pe viață și pe moarte.

Am putea să ilustrăm acea controversă pe care Moise a avut-o cu Domnul legată de poporul Israel. Uneori, mie îmi pare că Domnul Se joacă! Da, Se joacă! Domnul îi spune lui Moise: dă-te la o parte și voi nimici acest popor! Lasă-Mă să-i șterg de pe fața pământului! Voi face un alt neam de oameni. Ce face Moise? O, nu, el nu acceptă propunerea lui Dumnezeu. El argumentează și-L face pe Dumnezeu să renunțe la planul Său.

Șterge-mă din cartea Ta dacă nu îi vei ierta.

Ce făcea Domnul?

Eu cred că Domnul făcea toate astea pentru a-l aduce pe acel om, Moise, în unire strânsă chiar cu inima Sa. Cred că în inima Lui, când Moise a rostit acele cuvinte, Domnul a spus: aici am vrut să te aduc Moise! Asta am căutat: să văd cât de prețios este poporul Meu în ochii tăi, să văd cât de scumpe sunt interesele Mele pentru tine, cât de scumpă este investiția pe care am făcut-o în acest popor în ochii tăi. Eu trebuie să am lângă Mine oameni care trec cu Mine prin travaliu și-i acordă valoarea corectă și care nu vor ceda cu ușurință. ”Șterge-mă din cartea Ta”. Vedeți voi problema care se pune aici? Este o problemă pe viață și pe moarte! Aceasta este inima lui Dumnezeu! Este legătura de inimă pe care o caută Dumnezeu!

Ce să mai spunem despre valorile Crucii Domnului Isus? O, sunteți voi obosiți de Cruce? Ați obosit auzind vorbindu-se atâta despre Cruce? Cu puțin timp înainte de a pleca în America, fratele H. mi-a spus că în timpul pe care l-a petrecut cu studenții într-un centru retras a vorbit cu ei despre Cruce, iar ei i-au spus: ”O, suntem atât de obosiți să tot auzim despre Cruce. Nu aveți alt subiect despre care să ne vorbiți? Vorbiți-ne despre altceva, nu despre Cruce!” Sunt valorile Crucii o chestiune pe viață și pe moarte pentru noi? Le tratăm cu ușurință? Este Crucea doar o învățătură? Un adevăr? Sau are o valoare infinită și inestimabilă?

Cum stau lucrurile în privința vieții divine? Da, viața divină! Oare, nu încearcă Domnul să ne ducă în punctul unde vrea ca noi să recunoaștem valoarea infinită a vieții divine? Chiar și din punct de vedere fizic! În spatele suferinței noastre fizice se află acest secret: Domnul vrea să ne ducă în locul unde viața divină, viața Lui este totul pentru noi! Și noi ajungem să punem stăpânire pe această viață! Ajungem să evaluăm valoarea ei reală, ce înseamnă această viață divină pentru duh, suflet și trup. Așa că Domnul ne duce în situații unde, dacă nu există viața Lui, nu va exista supraviețuire. Dacă acum nu dovedim adevăratele valori ale vieții divine suntem terminați. Suntem terminați! Totul s-a isprăvit! Dacă nu-L cunoaștem pe El în puterea învierii Lui suntem terminați! Aceasta nu este o teorie, o învățătură, ci este ceva ce a intrat în istoria noastră, ceva ce face parte din ființa noastră. Viața divină? Da, fără ea suntem pierduți și nu vom supraviețui! Fie este așa, fie este moarte. Vedeți voi, Domnul lucrează având în vedere această viață pentru a o face reală. O, dacă v-ați da seama dragi prieteni și v-ați deștepta în privința acestei vieți divine, dacă ați vedea valorile infinite ale vieții Lui, pe care El v-a dat-o! O, atât de mulți, atât de mulți creștini spun: da, am primit viața veșnică în Isus Cristos! Dar ce înseamnă acest lucru ca și o realitate practică de zi cu zi? Ce înseamnă viața divină pentru omul luat ca întreg: pentru duh, suflet și trup? Așa a intenționat Dumnezeu lucrurile pentru noi toți!

Iată o altă valoare: Cuvântul lui Dumnezeu! Nu voi spune prea multe, dar câte valori cuprinde Cuvântul lui Dumnezeu? O, nu-i așa că ducem lipsă de exercițiu în această privință? Cât de mult vă aflați în travaliu pentru un cuvânt din partea lui Dumnezeu? Cât de mult ați stat pe genunchi, cu fața plecată ca Dumnezeu să vă dea unul din cuvintele Sale? Un cuvânt de la Dumnezeu primit în mod personal pentru situația în care mă aflu. Și când Dumnezeu v-a vorbit, oare nu v-a vorbit trecând prin travaliu? Nu v-a adus mai întâi într-o situație unde doar dacă El vă vorbește puteți depăși situația? Doar dacă vă spune un cuvânt puteți înainta? Nimic nu se întâmplă dacă situația este privită cu ușurătate. Nu este vorba că deschideți Scriptura și citiți din ea un cuvânt, la întâmplare! Nu, trebuie să treceți prin travaliu pentru a obține un cuvânt de la Dumnezeu. Cuvântul de pe buzele Lui ajunge atât de scump în ochii voștri încât el va fi o valoare pentru viața voastră. Și dacă nu aveți acea valoare veți muri! ”Omul nu va trăi doar cu pâine, ci va trăi cu orice cuvânt rostit de Dumnezeu”. Va trăi! Va trăi! Care este alternativa? Va muri. Veți muri dacă nu veți primi un cuvânt din partea lui Dumnezeu! Viața noastră personală atârnă de Cuvântul lui Dumnezeu! Așa ar trebui să fie pentru noi cuvântul Său!

Și ce să mai spunem despre Biserică? O, dragi prieteni, aici ne atingem de ceva cu privire la care noi toți trebuie să înțelegem clar lucrurile. O, avem atâta învățătură despre Biserică! Deținem toate adevărurile și doctrinele cu privire la Biserică. Poate ați obosit auzind vorbindu-se mereu despre Biserică! Despre Trupul lui Cristos! Despre legătura dintre mădulare! Știți voi prieteni, că există copii ai Domnului care ar da tot ce ar putea pentru a avea acest cuvânt, pentru a cunoaște ceva din părtășia care este atât de ieftină în ce ne privește pe noi! O, un ceas petrecut cu copii Domnului! O zi petrecută în părtășie cu sfinții! O, să poți să fii în mijlocul sfinților! Dar aceștia cunosc ceva din valoarea Bisericii datorită travaliului! Iar noi din experiența pe care o avem, vorbim într-adevăr din experiență, am învățat adevărul Bisericii nu doar din Biblie, ci pe această cale: nevoia absolută a altora ! Nevoia copiilor Domnului! Dacă nu ar fi fost copiii Domnului, nu am fi depășit situația! Da, așa este! Așa că Domnul ne duce în situații unde doar Biserica ne poate salva, dacă aș putea folosi o astfel de exprimare. Doar Biserica ne mai poate scăpa! Doar legătura dintre mădulare poate fi viața noastră! Nu luați cu ușurătate aceste lucruri! Nu le puneți de-o parte cu ușurință. Dragi prieteni, credeți-mă, nu sunt prooroc, dar credeți-mă că dacă ați fost aduși în orice mod vital în legătură cu adevărul Bisericii, mai devreme sau mai târziu, acesta va ajunge în viața voastră o chestiune pe viață și pe moarte! Dumnezeu să facă să nu fie prea târziu! Să ajungeți la final spunând: o, doar dacă aș fi prețuit mai mult și apreciat darul măreț al Bisericii și toate valorile care sunt legate de ea, nu aș fi astăzi aici unde sunt. Dar sunt aici pentru că am tratat cu prea multă ușurătate lucrurile valoroase ale lui Dumnezeu. Spun din nou: mai devreme sau mai târziu - Dumnezeu să facă să nu fie mai târziu sau prea târziu - veți ajunge într-un mod foarte practic să înfruntați adevărurile pe care Dumnezeu vi le-a dat. Și aceasta va însemna viața sau moartea voastră! Dumnezeu v-a dat mult, o nu le tratați cu ușurință! Nu forțați mâna Domnului de a vă trece prin suferință și chin adânc pentru a vă învăța valorile pe care vi le-a dat! Aveți grijă! Pe El L-a costat totul pentru a ne aduce unde suntem. Să nu acordăm o valoare prea mică prețului pe care El l-a plătit!

Dar nu aici vreau să mă opresc! Am citit acel pasaj din Ioan 16:21. Acolo există două aspecte. Pe de o parte, femeia se află în durerile nașterii și așa mai departe, dar pe de cealaltă parte, totul s-a încheiat, copilul s-a născut iar ea uită durerea travaliului datorită bucuriei că un om s-a născut pe lume. Domnul nu a intenționat vreodată ca suferința să aibă ultimul cuvânt de spus. El nu a intenționat niciodată ca travaliul să aibă ultimul cuvânt. El nu a intenționat niciodată ca finalul să fie moartea, deși moartea face parte din echilibrul acestei situații. El nu a intenționat niciodată să se termine lucrurile astfel.

El a trecut prin chin pe acea familie mică din Betania, da, printr-un chin amarnic. Dar El a spus: aceasta nu este spre moarte, ci spre slava lui Dumnezeu! Chiar în travaliul Domnului stă scrisă legea nădejdii, legea unei noi perspective! Și tot ce vreau să spun în legătură cu ea în această dimineață este acest lucru: noi, fie individual, fie colectiv, putem trece prin perioade de adâncă suferință, de încercare, totul pare dezechilibrat. O cât va mai dura? Cât va mai dura? Suntem în strânsoarea acelei crize.

O, de am crede cu toată inima că deși trecem pe această cale mai mereu în istoria vieții noastre, atunci când rămânem sub mâna lui Dumnezeu acele încercări au ca scop ceva nou, ceva mai bun, o nădejde nouă, o perspectivă nouă! Nu care cumva să credeți că finalul este rușine, remușcare, dezamăgire!! Dumnezeu nu a instituit legea travaliului pentru ca acesta să fie sfârșitul. El a instituit legea travaliului pentru ca ceva infinit de prețios să poată lua naștere. Și aceasta se întâmplă mereu și mereu, nu-i așa? Orice situație nouă neprevăzută lucrează ceva din Domnul în noi, ea este mai scumpă decât cea dinaintea ei, dar este costisitoare! Este costisitoare!

Dacă aș putea spune astfel, dragi prieteni, cei care au trecut prin travaliu sau se află în suferință și acum, se simt înclinați să spună: ”sunt într-o înfundătură! Am numai de pierdut! O, nu, aceasta nu este calea Domnului! O, am trecut prin atâtea necazuri, dar acesta din urmă a pus capac la toate celelalte! Sunt terminat!” Și într-adevăr, este suferința cea mai îngrozitoare! Dar când a trecut, ciudat lucru despre natura umană cu privire la un lucru anume este că, uităm chinul prin care am trecut. Dar ce a adus acest chin? Ce a lăsat în urmă acel chin este lucrul care domină și guvernează toate lucrurile pe mai departe. Nu-i așa? Valorile care ne-au fost aduse!! Să presupunem că toată viața pe care am trăi-o nu ar fi atinsă de nici un fel de chin! Viața ar fi insuportabilă! Dar chinul trece, iar noi încă trăim prin valorile rămase în urma lui!

Cred că am spus tot ce aveam de spus. Amintiți-vă că acea atitudine ieftină față de lucrurile lui Dumnezeu nu va duce decât la dezastru! Necredința va sfârși în disperare! Credința în Dumnezeu într-o zi grea și întunecată va produce ceva nou, ceva mai bun! Dacă tratăm cu ușurătate valorile noastre spirituale, nu va rezulta nimic esențial. Domnul să ne dea înțelegerea cuvenită pentru a vedea valoarea fiecărui lucru pe care El ni l-a dat și în care ne-a așezat.

Domnul să ne scape de a trata valorile Lui cu superficialitate! Și fie ca legea dragostei, a dragostei infinite pentru El și pentru toate lucrurile care se află în El să fie scrisă adânc în inimile noastre!