Eu una ştiu: că eram orb, şi acum văd. (Ioan 9:25)

Care este începutul vieții creștine? Vederea. Trebuie să existe vedere. Chiar logica lucrurilor pretinde existența vederii; din acest motiv, toată viața creștină trebuie să fie o mișcare progresivă care să urmeze un anumit traseu până la sfârșit. Acel traseu și acel sfârșit este Cristos. Aceasta a fost problema în cazul orbului din Ioan 9. Vă amintiți că după ce l-au dat afară, Isus l-a găsit și i-a spus: ”Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu?” iar omul a răspuns: ”Și cine este, Doamne, ca să cred în El?” Isus i-a spus: ” L-ai și văzut, și cel care vorbește cu tine, Acela este”. Iar el I-a spus: "Cred, Doamne" şi I s-a închinat. Problema vederii spirituale constă în recunoașterea Domnului Isus de la început până la sfârșit.

Am putea spune că mântuirea noastră a fost o problemă de a ne vedea pe noi înșine păcătoși. Dar dacă mântuirea s-ar fi oprit acolo, am fi avut parte de o priveliște foarte săracă. Nu, totul se rezumă la a-L vedea pe Isus: și când Îl vezi cu adevărat pe Isus, ce se întâmplă? Ce i s-a întâmplat lui Saul din Tars? Ei bine, multe lucruri i s-au întâmplat și lucruri mărețe care nimic altceva nu le-ar fi săvârșit în viața lui. Nu ai fi putut începe vreodată o discuție cu Saul din Tars legată de creștinism; nu l-ai fi speriat ca să se alăture creștinismului; nu l-ai fi motivat sau emoționat pentru a deveni creștin. A scoate acel om din iudaism necesita ceva mai mult decât se găsea pe acest pământ. Dar el L-a văzut pe Isus din Nazaret și toate s-au rezolvat. El a ieșit afară din iudaism și a fost un om eliberat pentru că L-a văzut pe Isus!