”Noi însă avem gândul lui Hristos.”(1 Corinteni 2:16)

Gândirea noastră firească este un mare obstacol în cursa în care alergăm, ea ocupându-se tot timpul de deficiențele, de raționamentele, de interese personale și de modul propriu de a lucra. Când corintenii au fost aduși la biserică ei au lăsat în urma lor păcatele evidente, dar au dus cu ei pe tărâmul cel nou, modul de gândire și rațiune vechi și firesc al lumii care nu era al Duhului lui Dumnezeu. Dar apostolul i-a mustrat: ”Noi însă avem gândul lui Hristos.”(1 Corinteni 2:16) insistând ca ei să permită plantarea Crucii între gândirea firească și cea spirituală. Vom ajunge la plinătatea lui Cristos atunci când vom lăsa în urma noastră gândirea omului firesc și vom progresa din ce în ce mai mult spre gândirea lui Cristos. Cu privire la fiecare lucru: fiecare judecată, fiecare concluzie, fiecare analiză, fiecare estimare trebuie să-L întrebăm pe Domnul: ”Este acesta gândul Tău, Doamne sau este al meu?” Uneori ne simțim foarte siguri când avem o anumită atitudine sau când ajungem la o anumită concluzie, simțim că deținem toate dovezile pentru a acționa corect și drept urmare suntem convinși că facem binele, dar cu toate acestea, nu ne aflăm pe calea cea bună.

Cel care a scris scrisoarea către corinteni, cunoștea dintr-o experiență adâncă și amară că așa stăteau lucrurile. El a spus: ”Şi eu, ce-i drept, credeam că trebuie să fac multe lucruri împotriva Numelui lui Isus din Nazaret” (Fapte 26:9). Nu exista alt om ca Pavel din Tars care să aibă convingeri atât de puternice cu privire la corectitudinea căii pe care umbla. Marea revoluție care a avut loc în el când a venit la Cristos a fost că avea să spună: ”Am fost cu totul greșit în modul meu de gândire fundamentală”. După acea mărturisire, el a avansat foarte mult în cursă deoarece el era întotdeauna gata să-și subordoneze gândirea autorității Domnului său răstignit. Aceasta este calea progresului spiritual. Nu vom ajunge prea departe dacă ținem la ideile și concluziile noastre, chiar dacă alții ne susțin, trebuie să învățăm să biruim gândirea noastră firească prin supunere față de gândul lui Cristos. Acesta este lucrul cel mai important dacă suntem interesați de progresul spiritual. Iar progresul spiritual este creșterea lui Cristos în noi – și nimic altceva.