Bucuria din urma travaliului

de T.A.S.

partea a - II - a

Într-o anumită măsură cred că era adevărat, atunci când Domnul Isus S-a născut erau acolo Simeon, Ana și alții care așteptau ”mângâierea lui Israel”. Indiciile arată că ei se aflau în așteptarea unei noi ere. Noua eră nu a luat ființă fără rugăciunile și credincioșia lor, fără suferința lor pentru nașterea lui Cristos în această lume. Știm ce s-a întâmplat la nașterea Lui. Proorocia s-a împlinit: ”Un glas s-a auzit țipând, Rahela își plânge copii pentru că nu mai sunt”. Acesta este travaliul! Era o stare de travaliu prin care Cristos S-a născut.

Dar dintre toate aceste incidente, poate cel mai măreț a fost travaliul Crucii Sale. Ce chin a fost Crucea în ochii ucenicilor, în ochii acelor credincioși! Ei nu erau un grup mărunt de oameni, dar Crucea era pentru ei un chin groaznic. Durerea suferinței! Dar din acest chin s-a născut Biserica! Da, Biserica a luat naștere din acea suferință!

Mergând mai departe ajungem în cele din urmă la sfârșit, unde găsim ultima apariție a acestei legi în Biserică, în creație și în rândul popoarelor și anume, la revenirea Domnului.

Ce vrea Domnul să învățăm? De ce a introdus El această lege la început?

Pe scurt și succint și totuși, dragi prieteni, având un înțeles profund, pentru noi cei de-aici, ca de altfel pentru toți copiii Domnului, lecția principală așa cum o văd eu a acestei legi este aceasta: Domnul a introdus și a instituit această lege a travaliului pentru a aduce cu sine o apreciere adecvată, profundă a valorilor divine.

La început, omului i s-a dat tot ce inima lui putea dori. El a fost binecuvântat cu orice fel de binecuvântare. A fost înconjurat cu tot ce și-ar fi dorit vreodată. Iar el a luat toate acestea ca pe ceva de apucat, ca și cum le-ar fi meritat și le-a tratat atât de ieftin, cu atâta ușurătate, atât de superficial până acolo că, a uitat măreția dragostei lui Dumnezeu care s-a manifestat prin toate acele daruri și prin creația Sa. Omul a uitat ce minunat fusese tot ce făcuse Dumnezeu. Și de dragul ofertei firave pentru satisfacerea proprie, omul a fost gata să renunțe la tot. Puteți vedea foarte clar că acesta era necazul. Nu exista cu adevărat o apreciere din inimă față de dragostea lui Dumnezeu, față de măreția lui Dumnezeu și față de toate darurile pe care i le dăduse Dumnezeu omului. Omul le-a tratat cu atâta ușurătate! Cum au venit, așa s-au dus!

Cred că esența acestei tragedii a fost aceasta: ușurătatea cu care omul poate să întoarcă spatele lui Dumnezeu, să întoarcă spatele cuvintelor lui Dumnezeu. Dumnezeu a rostit acest cuvânt!

Ei și? Ce contează? Ce dacă Dumnezeu a spus ce-a spus?

Ușurătatea cu care întoarcem spatele lui Dumnezeu și renunțăm la El datorită mândriei sau alegerii unei căi pentru plăcerea proprie!

Domnul a instituit această lege a travaliului pentru a recupera simțul valorii. Puteți vedea cu claritate cum lucrează această lege. Știți și voi că dacă nu suferiți pentru un lucru, nu îl prețuiți. Dacă lucrul nu v-a costat nimic, atunci are o importanță minoră în ochii voștri. Dacă ați trecut prin agonie, prin chin din pricina vreunui lucru sau din pricina unei persoane, în privința vreunei situații, acel lucru are o valoare inestimabilă în ochii voștri. Vă veți lupta pentru acel lucru! Veți proteja acel lucru cu o gelozie intensă. Acel lucru este foarte scump!

Și oare nu tot așa lucrează și legea travaliului Domnului? Da, întocmai! Tot ce vine fără valoare, fără preț este tratat cu multă ușurătate, nu-i așa? Cu prea multă ușurătate! Nu are importanța care pe tine te-a costat aproape viața ta! Domnul a introdus acest factor: orice naștere este o problemă pe viață și pe moarte. Viața și moartea se află în echilibru întotdeauna! Întrebarea care se pune este: ce intenție ai? Când sunteți în regulă, o cum se mai bucură inima! Slavă Domnului! Slavă Domnului! Atunci vă închinați! Dumnezeu ocupă locul Lui de drept! Dumnezeu ocupă locul Său. Foarte adesea, în cazul celor care nu i-au acordat Domnului nici un loc până atunci, există acea exclamație spontană: Mulțumesc Doamne!

Observați principiul? Observați cât de adevărat este acest principiu? Așadar, Dumnezeu a instituit această cale dureroasă, această cale a suferinței ca fiind singura cale prin care El putea recupera și institui legea valorii, a lucrurilor prețioase și astfel să-l salveze pe om de superficialitate în privința lucrurilor celor mai valoroase. El a introdus această lege pentru a salva o legătură de inimă cu omul. O legătură de inimă! Aceasta presupune dragoste! Dragoste! Dragoste care întrece cu mult orice disprețuire a Domnului sau ceva ce este al Domnului. Dragoste care are de-a face cu însăși Dragostea, al cărei obiect dacă este pierdut, atunci însăși viața nu-și mai are rostul. Înțelegeți?

Fiecare depozit divin se află pe această temelie. Dragi prieteni, mai devreme sau mai târziu, fiecare depozit divin va accepta această provocare. Tot ce vine de la Dumnezeu, mai devreme sau mai târziu va trece prin focul suferinței, prin travaliu și asta pentru a se vedea câtă valoare îi acordăm. Cât de mult înseamnă pentru noi acel lucru. Cât de mult din Dumnezeu am văzut în acel lucru. Acea situație, sub această lege, va ajunge o problemă pe viață și pe moarte. Toate lucrurile divine au fost plasate pe această temelie, pe această lege.

VA MAI URMA