Vreau să vedem ce spune Biblia despre iertarea pe care ne-o dă Dumnezeu şi în ce condiţii suntem iertaţi.
Daca ne mărturisim pacatele
Noi trebuie să marturisim toate păcatele, fie facute cu voia sau fără voie, păcate cu fapta, păcate cu gândul, păcate ascunse si păcate făcute in public. Păcatele trebuie sa le mărturisim pe nume. (c.f. versetului din 1 Ioan 1:9).
Păcatele trebuie să le mărturisim in primul rând lui Dumnezeu, pentru că Ioan scria: dacă le mărturisim, El este cel care iarta păcatele. Din Psalmul 32, versetul 5, inţelegem că David şi-a mărturisit păcatele lui Dumnezeu. „Atunci Ţi-am mărturisit păcatul meu…Am zis: îmi voi mărturisi Domnului fărădelegile”. Apoi el face o afimatie. „De aceea orice om evlavios să se roage Ţie la vremea potrivită”.( v. 6)
Partea a doua a vesetului 9, din 1 Ioan 1, ne asigură de iertarea păcatelor pentru că Dumnezeu este credincios si drept. Când vorbim despre credincioşia lui Dumnezeu inţelegem din ceea ce a spus El că se va ţine de cuvăntul pe care l-a spus, adică dacă a spus că ne va ierta,o va si face. Şi când vorbim despre dreptatea lui Dumnezeu , înţelegem că El ne iartă numai pe baza jertfei lui Isus Hristos, adica Isus a fost pedepsit in locul nostru la cruce. În Biblie mai găsim scris că numai prin sângele lui Isus Hristos vom primi iertare si fără sângele lui Isus nimeni nu va fi iertat de Dumnezeu. (c. f. Efe. 1:7; Col.1:14: Ev. 9:22)
Dacă ne lăsăm de păcat
Potrivit cu Proverbe 28,versetul13, înţelegem că, cine îşi mărturiseşte păcatele şi se lasă de ele, capătă îndurare. Cineva s-a rugat Domnului spunând: “Doamne, iartă-mă de balotul pe care l-am furat aseară, de la fermierul x ,dar iartă-mă şi de balotul pe care îl voi fura mâine seară.” Pe un astfel de om Dumnezeu nu-l va ierta, pentru că nu vrea să se lase de păcat. Dumnezeu este perfect, în El nu este păcat şi El nu poate să vadă păcatul, de aceea El nu iartă pe un om care vrea să mai trăiască in păcat. Dacă o persoană nu mai doreşte să trăiască in păcat ,primeste iertarea Lui. Pe o astfel de persoană Domnul o eliberează de puterea pacatului , care îl ţine rob păcatului, dacă ne marturisim păcatele ….El ne va ierta si ne va curăţa de orice nelegiuire.
Dacă iertăm si noi pe cei ce ne greşesc
În Matei 6 cu vers. 14 şi 15 „Dacă iertaţi oamenilor greşelile lor şi tatăl vostru cel ceresc vă va ierta greşelile voastre. Dar dacă nu iertaţi oamenilor greşelile lor, nici tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre. Potrivit acestor versete noi nu putem să primim iertarea păcatelor dacă nu iertăm pe cei care ne-au greşit. În aceste două vesete ne arată că noi trebuie să iertăm pe oricine ne greşeşte.
Concluzii:
Domnul Dumnezeu ne dă iertarea de păcate dacă le mărturisim .
El ne va ierta pentru că este credincios promisiunilor Sale.
El ne va ierta pe baza jertfei lui Isus. El ne va ierta dacă ne
vom lăsa de păcate şi dacă vom ierta şi noi pe alţii.
Ghiţă Ganea
pastor judeţean

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu